Timpul trece. Nu a îngheţat. Nu a stat pe loc. A mai trecut un an. Privesc în urmă şi-mi amintesc cu nostalgie clipele fericite prin care am trecut. Îmi amintesc cu lacrimi pe obraji de perioadele care m-au maturizat. Uneori, aş fi vrut să rămân copil pentru totdeauna. Poate aşa, nu aş mai fi aflat ipocrizia care este în jur. Minciuna şi falsitatea care mă pândeşte pe după colţ. Poate nu aş mai fi ştiut ce înseamnă să lupţi pentu ceva, ce înseamnă să fii responsabil… Mă şi imaginez într-o rochiţă cu floricele, pe banca unui parc, savurând o îngheţată delicioasă. Dar… privesc mai atentă şi realizez că rochiţa cu floricele s-a transormat într-una neagră, clasică şi îngheţata din mână s-a….topit.
Dar nu regret. Sunt conştientă de anii ce îi am în urmă. Pe care i-am lăsat. Dar… nu sunt conştientă de anii care îmi stau în faţă. Oare, acest an îl voi trece? Oare va mai fi un an de îndurare peste mine? Câte persoane am făcut fericite în acest an? Ce realizări am în acest an? Câte lecţii am învăţat şi câte greşeli mi-am acoperit? Nu mă simt mare. Nu simt povara încă a unui an pe umerii mei. Dar oare…anul viitor ce voi spune?
V-am pupat:)
Posted by: capshunik | June 7, 2010
Timpul fuge fără noi… a mai trecut un an.
Advertisement
Posted in special pentru voi | Tags: 8 iunie, Alina Ilioi, ani, la multi ani, povara, sarbatoare, urare, zi de nastere






[...] This post was mentioned on Twitter by la multi ani, alina ilioi. alina ilioi said: La multi ani mie! http://capshunik.wordpress.com/2010/06/07/timpul-fuge-fara-noi-a-mai-trecut-un-an/ [...]
By: Tweets that mention Timpul fuge fără noi… a mai trecut un an. « Ganduri ascunse -- Topsy.com on June 7, 2010
at 10:42 pm
La Multi Ani !!! sa cresti mare!!!
By: phillip on June 7, 2010
at 11:23 pm
LA MULTI ANI FERICITI! si daca gandindu-te la anul care a trecut iti dau lacrimile, fie ele de tristete sau bucurie, inseamna ca nu e un an pierdut!
asta e tot ce conteaza, ca ai invatat ceva si nu s-a scurs timpul in defavoarea ta! pup
By: Margeluta on June 8, 2010
at 12:06 am
anul asta va fi si mai bun :p sa fii fericita!
By: ionut andrisan on June 8, 2010
at 4:53 am
Daca doriti sa facem link exchange cu siteul http://www.wallpapershome.ro si http://www.jocurinoipentrucopii.ro sectiunea “Parteneri”,eu va adaug blogul in cele 2 siteuri in schimbul adaugari pe siteul dumneavoastra a linkului http://www.jocurinoipentrucopii.ro cu titlul “jocuri noi”
P.S daca sunteti de acord cu link exchange-ul va rog sa imi trimiteti si numele siteului dumneavoastra cu titlul cu care vreti sa fie adaugat
alina2006sm@yahoo.com
By: andrea on June 8, 2010
at 4:23 pm
La multi anisori!
Sa ai parte de tot ce iti doresti si un an cat mai reusit!
By: Movi - 4Suceava on June 8, 2010
at 4:41 pm
La multi ani! Multa sanatate si fericire iti doresc!
By: Rux on June 8, 2010
at 8:22 pm
La multi ani! Si tine minte ca timpul nu este decat o componenta subiectiva, configurabila in functie de propriile noastre variabile.
By: cosmin on June 9, 2010
at 5:20 am
La multi ani! Domnul sa te binecuvanteze si sa-ti calauzeasca pasii in viata!
By: Cata on June 9, 2010
at 11:33 am