Like this:

În acest moment, alte câteva mii de persoane sunt ca noi. Singure. Acele persoane care aleg sau nu aleg să nu aibă un partener de viaţă. Se spune că uneori dragostea e supraestimată. Nu este. Este supraestimată atunci când nu e dragoste adevărată. La orice vârstă am fi: 18 ani, 30, de ani, 50 de ani, încă dorim să simţim acei fluturaşi în stomac. Suntem într-o continuă căutare. Odată, am întrebat o prietenă căsătorită de a mea: -”De unde ai ştiut că el este alesul?”, -”Pur şi simplu am ştiut. Nu ştiu. Am simţim. E inexplicabil”. Am mai pus această întrebare şi altora. Am primit acelaşi răspuns. Când întâlneşti jumătatea, pur şi simplu simţi asta. Cel puţin aşa afirmă ei.
Acum, ce ar trebui să facem noi, cei singuri? Zilnic să fim într-o continuă căutare? Sau pur şi simplu să ne continuăm viaţa, iar atunci când jumătatea va veni, vom şti? Eu cred că ar trebui să continuăm să trăim în cel mai frumos mod cu putinţă. Să ne bucurăm că avem mai mult timp pentru noi, pentru hobby-urile noastre, pentru sufletul nostru. Cineva, recent, m-a întrebat de ce nu am pe cineva şi de ce sunt totuşi atât de fericită? I-am răspuns cu zâmbetul pe buze că încă aştept acea persoană care va veni să mă dea pe spate şi că sunt fericită pentru că investesc în mine. Citesc cât de mult pot, fac lucrurile care îmi plac şi încerc să-i ajut pe cei din jurul meu.
Noroc, persoană singură şi nu uita să investeşti în tine pentru că a fi singur uneori poate fi o opţiune, nu o obligaţie!

imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Advertisement