Like this:

Cât de norocoşi suntem! Astăzi, conducând un prieten orb până în staţia de autobuz, am realizat cât de mare e binecuvântarea că putem vedea! Cât de vulnerabil este el, ca persoană nevăzătoare…s-a lăsat total pe mâna mea. Puteam să îl conduc pe un drum bun sau pur şi simplu puteam să îl duc pe un drum greşit. Aici de mine depindea. Câţi dintre noi avem o încredere aşa de mare încât ne-am lăsa pe mâna altor persoane?
Şi ştiţi ce este ciudat? Că noi vedem, vedem tot ce se petrece în jurul nostru, vedem oamenii, lucrurile, natura şi totuşi…uneori alegem un drum greşit. Ori, trăim ca şi cum nu am vedea nimic din ce ne înconjoară. Suntem atât de obosiţi, de stresaţi şi de nervoşi încât nu mai avem timp de lucrurile care sunt cu adevărat importante. Trăim de pe o zi pe alta, fără a conştientiza cât de norocoşi suntem.
Nu trebuie să fim conduşi de mână, nu trebuie să ni se spună de nenumărate ori: ”atenţie, scară. ai grijă, trecem strada.”. Nu trebuie să trăim o viaţă ”neagră” şi nici nu trebuie să ne luptăm cu sentimentul vulnerabilităţii. Şi totuşi…am observat la prietenul meu mai mult optimism, mai multă fericire şi mai multă siguranţă ca la oricare dintre noi. Da, da. Ce ar fi să aprindem lumina conştiinţei, să realizăm că noi vedem şi să începem să trăim ca atare? Să nu mai continuăm să trăim în întuneric, ci, ca prietenul nostru orb, să trăim o viaţă plină de lumină!

imagine preluată de pe: www.deviantart.com