Posted by: capshunik | November 1, 2009

Patru pereţi şi un pat alb

Time_it__s_running_out_by_vladnemesisAm păşit cu inima strânsă. Camera ce se întindea în faţa mea era toată albă şi sărac mobilată. Un pat mare, alb, de lemn de stejar trona în mijlocul încăperii. M-am apropiat încetişor de pat. Pe el, stătea un tânăr. Avea ochii închişi. Aşa, cum era acum părea un înger ce doarme. Brusc, a deschis ochii. A auzit paşii mei. A deschis acei ochi obosiţi şi băgaţi în orbite de la febră. Pe faţa lui care se asorta cu întreaga încăpere, albă, a apărut un zâmbet timid. Gura roşie a format o dungă care semăna a zâmbet. A întins mâna slăbită către mine şi mi-a spus abia auzit:
– Vino!
I-am luat mâna fierbinte în mâinile mele şi m-am aşezat pe marginea patului. Lacrimile au început să-mi curgă una câte una. Dar le ştergeam pe furiş. Trebuia să fiu puternică! Acesta era tânărul radiind de sănătate şi de fericire de acum jumătate de an? Acesta să fie acel tânăr bine făcut care fermeca toate fetele cu zâmbetul şi ochii lui? În el mai regăseam doar ochii. Acei ochi care sclipeau şi erau ca două rubine fermecate aşezate perfect simetric! Acei ochi care te hipnotizau şi-ţi reţineau privirea. Probabil era a8a minune a lumii.
Bolnavul a început să tuşească şi m-a întrerupt din contemplarea mea. Tuşind, un firişor de sânge i-a apărut pe la colţul gurii. Acesta, nemilos se prelingea pe gât în jos. Îmi venea să urlu! Să îmi pierd minţile! Dar o strângere fierbinte de mână m-a calmat. Tânărul se uită în ochii mei şi spuse ceva. Dar nu am auzit. Tot ce vedeam erau buzele mişcându-se cu greutate şi respiraţia lui care era făcută tot mai greu. Mi-am apropiat urechea de buzele lui şi l-am rugat să repete.
– Tu, tu să trăieşti şi viaţa mea. Tu, să nu te laşi cuprinsă de problemele vieţii şi să uiţi să mai trăieşti. Tu sa nu zici ca mine că mai este o zi. Pentru că niciodata nu vei şti nu?
M-am uitat la el cu ochii mari şi îngroziţi. Am simţit cum mâna lui alunecă uşor dintr-a mea şi am mai văzut un firişor de sânge scurgându-se dintre buzele roşii. Şi atât. A închis ochii. Pentru el nu mai era şi ziua de mâine, oare pentru mine era?
M-am ridicat de pe pat, l-am sărutat pe fruntea rece şi încă plină de sudorile durerii şi m-am îndepărtat. Am ieşit pe uşă fără să mai privesc în urmă. Am ieşit să-mi caut ziua de mâine!

imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com

Advertisements

Responses

  1. ce boala are acest tanar? cati ani are plz?

  2. Acest tanar? Este si nu este;) E produsul imaginatiei mele si totodata este prezent in fiecare tara in acest minut;)

  3. am inteles, eu ziceam ca-i realitate si mi-a fost si mila de tanarul acesta!:)

  4. DjOwVD krwqhwtyhcvk, [url=http://uncjlrckwfqx.com/]uncjlrckwfqx[/url], [link=http://tlhgxsergobu.com/]tlhgxsergobu[/link], http://ruqzymbzayev.com/

  5. ohh vasi! ;))

  6. Bogata imaginatie…..din pacate in acelasi timp esti si un mare adevar….:(

  7. este…imi cer scuze*


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: