Pe dealul Căpăţânii

Cerul e roşiatic şi are nuanţe pastelate.
Pe un deal înalt stau trei cruci, la margine de cetate.
Pe el, urcă un om îmbrăcat într-o manta.
Păşeşte agale, e frământat de ceva.
Pe faţa lui se citeşte o durere amară
Peste Pământ se lasă încet o neagră seară.

Bărbatul se-apropie încet de crucea cea mare
Cade în genunchi, nu se mai poate ţine pe picioare.
Ar vrea, să dea timpul înapoi.
Să nu mai fie singur, să fie doi.
Ar vrea, oh, cât ar vrea…!
Să fi renunţat la inima sa cea rea.

Omul, ţinea pumnul strâns, îi sângera.
Îl deschise, şi-l îndreptă spre privirea sa.
În palmă se aflau 30 de arginţi
Şi peste ei, curgeau lacrimile cele mai fierbinţi.
Acum avea 30 de arginţi blestemaţi, pătaţi de sânge nevinovat,
L-a dat la tăiere, ca pe un miel bun de junghiat.

Se întinse pe pământul rece, la poala crucii de lemn
Era un trădător. De iubirea Sa era deplin nedemn.
Respiră greu, lacrimile se prefăcură-n sânge.
Spre iad, un suflet coboară, iar cerul întreg plânge.

Imagine preluată de pe : http://criss88.files.wordpress.com/