Posted by: capshunik | November 26, 2009

Contrastele se atrag?

Cum e treaba asta în iubire? Suntem ca un  magnet care are polul pozitiv şi e  atras de cel cu polul negativ? Am auzit fel şi fel de variante.

Cuplul numărul 1! Să presupunem că avem un cuplu, da? Ei bine, ea este vorbăreaţă, zăpăcită, dezgheţată, descurcăreaţă şi foarte distrată. El este sobru, serios, introvertit, tăcut şi îi place liniştea. Oare o zi tipică de-a lor arată aşa? Ea vorbeşte câte vrute şi nevrute, el se preface că o ascultă dar se gândeşte la afacerile lui, mai mormăie din când în când ca să îi dea din nou start la vorbă. Ies în oraş, ea gesticulează, se distrează, vorbeşte toată seara şi în final ajunge acasă istovită. El, odihnit, tăcut toată seara, ajunge acasă şi parcă i se pare prea bizară liniştea. Se duce spre ea şi spune cu jumătate de gură : ”Şi, ce mai zici?”.

Cuplul numărul 2! Aici putem introduce două categorii de cuplu. Cuplul tăcut şi cuplul ”bombă”. Cuplul tăcut: de când se întâlnesc au puncte în comun. Tăcerea în mod special. Ea tace, el tace. Noi tăcem. Din 5 în 5 minute, spun : ”Şi, mai zi ceva.” Asta cu rândul. Când el, când ea. Şi repetând fraza aceasta atât de des, li se pare că au întreţinut o conversaţie. Nu au divergenţe. Nici nu au cum, nediscutând! Se căsătoresc, trăiesc aşa bine mersi 10 ani, au 1-2 copii, ca în final să semneze actele de divorţ. De ce? MONOTONIE. Şi se tot întreabă cumde că au lăsat monotonia asta bat-o vina să intre în vieţile lor. Păi ,ea era prezentă de la început fraţilor!

Cuplul ”bombă” îl recunoşti de la depărtare. Ei întreţin distracţia, menţin atmosfera. Peste tot pe unde merg, vorbesc cu rândul sau deodată. Au parte de distracţie dar şi de conflicte. Des. Când ajung acasă, se ceartă care a vorbit mai mult sau care are ultimul cuvânt. Din joacă, sau mai puţin, mai nimereşte câte un pantof, doi, prin aer şi apoi la somn. Nici noaptea nu au linişte, deoarece unul trebuie neapărat să vorbească prin somn. Au viaţa distractivă, dar s-ar putea să sfârşească cu câteva fracturi.

Parcă orişicum o dăm, nu sună bine. Dar eu m-am convins! Sunt o persoană extrovertită, căreia îi place să comunice. Atenţie! Nu să susţină un monolog! Dar nici în certuri nu vreau să o ţin toată ziua! Ce e de făcut? Dacă lumea spune că se atrag contrastele, eu de ce nu sunt atrasă de oamenii tăcuţi şi introvertiţi? Ba chiar mă irită.  Nici nu mai ştim. Contraste sau asemănări?

imagine preluată de pe:    http://www.deviantart.com


Responses

  1. Nu tine de coleric/limfatic/sangvinic/melancolic potrivirea a doi oameni. Sta mai mult in valori, in idei, in simt al umorului, in intelect. Sigur, si tipul personalitatii conteaza.. dar e o chestie secundara..:) Tind sa cred ca aceste contraste se atrag numai la modul superficial privit, deep down trebuie sa fie multe puntzi comune pentru ca o relatie sa mearga bine pe termen lung.

  2. hahaha. ce tare.🙂

  3. Nu stiu cat de mult se atrag contrastele, dar in mod sigur pentru o cat de bine convietuire e necesar sa se completeze😉.

  4. “Cred ca ai lipsit la lectia de chimie sau fizica…, stii ca plus cu minus se atrag si ca…Nu te mai gandi la ce spun prietenela tale” (just a response:P)

    • cred ca nu ai inteles tu de fapt ce am vrut sa scriu:-j Daca scriam de fizica, mai ziceam si eu…dar am scris de sentimente;) si punct (just an answer)

  5. am inteles ce ai vrut sa spui…dar comentul respectiv a fost asa…mai personalizat, mai comparativ:P (off topic)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: