Posted by: capshunik | December 14, 2009

În camera cu umbre reci

Stătea liniştit la biroul din lemn de brad, cu o cană de cafea aburindă în mâini şi privirea pierdută în zare, pe fereastra mare. Număra fulgii de nea care cădeau încetişor…încetişor…pe pervaz, şi apoi…se topeau. Ar fi vrut să poată pătrunde zarea înceţoşată. Aburul care ieşea din cană, se ridica în sus şi… se contopea cu aerul apăsător din camera friguroasă. Îşi lipi pulovărul gros din lână veritabilă mai bine de corp. Îşi trecu mâna peste faţă şi îşi aminti că nu s-a mai ras de zile întregi. Dar nu prea îl interesa. Se ridică încetişor de pe scaunul care scârţâi sub greutatea lui. Îşi târî paşii până la şemineu, şi mai băgă două lemne pentru a menţine focul. Se îndreptă de spate şi îşi lipi chipul de sticla rece şi îngheţată a ferestrei.

Printre fulgii de zăpadă parcă zărea chipul ei. Încet, încet… imaginea feţei ei se contura tot mai bine. Clipi des şi strâns, ca să fie sigur că nu halucinează. Nu ar fi pentru prima oară. Dar imaginea ei tot nu dispăru. Parcă îi vedea ochii mari şi pătrunzători cu care îl privea fix. Vai, cum îl mai deranja atunci privirea ei. Părea că îl citeşte până în adâncul sufletului. Şi văzu buzele ei şi obişnuitul ei tic de a şi le muşca. Privirea i se îndreptă către părul lung şi moale care îi încadra chipul suav şi îi curgea uşor pe lângă corp. Ah, ce şi-ar mai fi ”înfipt” nasul acolo şi să tragă adânc pe nări mirosul care emana din pletele bogate. O văzu cum zâmbi uşor şi îşi dezvălui dinţii înşiraţi ca perlele proaspăt scoase din scoica mării. Îşi imagină cum îi spunea încetişor, cu glasul ei blând şi dulce: ”Vorbeşte cu mine, ce te apasă”. Acum ar fi strigat din toţi rărunchii că ea îl apăsa. EA! Ea, care nu mai e. Îngerul care a fost şi nu mai e.

I se păru că întinde mâna spre el. Mâna ei micuţă care îl lovea prieteneşte peste cap. Atunci el, cu speranţă în suflet, întinse şi el mâna. Dar… se lovi cu un sunet gol de sticla geamului care se cutremură la lovitura puternica. Îşi retrase mâna înroşită, şi o strânse în pumn puternic. Uită. Ea… nu mai exista. Era ca acea fereastră din faţa lui…. goală, seacă şi rece la atingere.

imagine preluată de pe : http://www.deviantart.com


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: