Posted by: capshunik | February 9, 2010

Dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta!

Era noapte. Ea stătea în camera goală şi pustie. O lumină caldă se reflecta peste chipul ei palid. Avea tenul alb şi ochii mari şi negri. Stătea în cămaşa de noapte şi se uita pe fereastră. Până şi cerul era pustiu. Nici măcar o stea nu era pe el. Dar ochii ei străluceau ca două stele. Era singură. Respira încet şi ar fi vrut atât de mult să poată vorbi cu cineva. Vroia ca cineva să-i salveze inima din a fi ruptă în mii de bucăţele. Vroia pace.
S-a îndepărtat încet de fereastră, a mers spre pat şi s-a aşezat în genunchi la capătul acestuia. A închis ochii şi o lacrimă îi curse încet printre genele lungi. Dar, deodată faţa i s-a luminat şi a şoptit încet: ”Te iubesc cu o iubire veşnică. Dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.” Asta e tot ce trebuia să ştie. Dimineaţa, a fost găsită în genunchi, lângă pat, cu zâmbetul pe faţă şi o rază caldă îi scălda faţa care radia de pace. DAU OAMENI PENTRU TINE ŞI POPOARE PENTRU VIAŢA TA!


Responses

  1. Superb …

  2. 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: