Posted by: capshunik | August 26, 2010

Mai ştim să cerem iertare?

Ai curajul să îţi ceri iertare? Poţi deschide gura şi rosti acel cuvant care pare imposibil de pronunţat? ”Iartă-mă!”- un cuvânt atât de simplu dar complicat totodată. Suntem atât de orgolioşi, de plini de sine încât ne este atât de greu să ne cerem iertare şi să recunoaştem că am greşit. Acum, cu febră şi cu dureri puternice şi frisoane, realizez că viaţa este foarte scurtă. Într-o clipă, într-un moment ai putea să pleci. Atunci…ce-ar rămâne după tine? Dragoste, iubire, pace? Sau ură, invidie şi gelozie? Poate că avem nevoie să mai vină necazul peste noi pentru a reflecta bine la viaţa noastră. Eu, cel puţin, zilele astea am avut enorm de mult timp stând în pat şi luptându-mă cu diferite stări. M-am gândit la multe relaţii de ale mele cu persoanele din jur şi am realizat cât de multe am avut de pierdut din cauză că nu am ştiut să iert la timpul potrivit sau să-mi cer iertare.
Oare trebuie să vină peste noi boala ca să fim în stare să pronunţăm un ”iartă-mă” sau să iertăm? Trebuie neapărat să trecem prin suferinţă pentru a realiza lucrurile cu adevărat importante? Cât de scumpe sunt momentele în care cu lacrimi în ochi eşti în stare să rosteşi un sincer ”Iartă-mă!”


Responses

  1. nu cred ca ar fi problema sa imi cer iertare.. dar inainte sa imi cer iertare trebuie sa vorbesc cu persoana respectiva si sa merite sa ii cer iertare

  2. putini lasa orgoliul de’oparte si cer iertare celor carora le’a gresit…multi cred k a cere iertare cuiva, inseamna a fi inferior, a fi “prost”. dar tarziu realizeaza ce au pierdut, si din prostia de a se crede superiori si a fi orgoliosi…mare pacat…imi place articolul tau Alina.

  3. […] Mai ştim să cerem iertare? Thu Aug 26, 2010 22:22 pm Ai curajul să îţi ceri iertare? Poţi deschide gura şi rosti acel cuvant care pare imposibil de pronunţat? ”Iartă-mă!”- un cuvânt atât de simplu dar complicat totodată. Suntem atât de orgolioşi, de plini de sine încât ne este atât de greu să ne cerem iertare şi să recunoaştem că am greşit. Acum, cu febră şi […] […]

  4. deseori se-ntampla ca pe moment sa nu-ti dai seama ca ai facut sau zis ceva nociv, ci pur si simplu sa crezi ca asa e bine sa faci.. iar pe urma, dupa ce “iesi din film”, si dupa multe conexiuni, iti dai seama ca atitudinea dintr-un anumit punct n-a fost tocmai judicioasa… si-apoi incep parerile de rau, maladiile sufletesti, boala de neofirirea iertarii. nu ti s-a intamplat niciodata sa iesi la tabla, sa scrii ceva, sa-ti zici: vai ce frumos l-am facut “s”, vai ce frumos l-am facut pe “r”.. iar dupa ce ajungi in banca sa-ti zici: vai cat de stramb am scris.. ?(dar degeaba, tu ai scris, nota ti-a fost data, nu prea mai poti face multe) si tot asa “redand filmul” poti sa observi mult mai bine, si mult mai multe fasoane in care scrisul tau e eronat.
    cred ca iertarea are si ea un fel de intelepciune strans legata de caracter……….

  5. Cu siguranta vin anumite momente in viata, in special cand dam de greu, cand simtim o nevoie acuta de impacare cu noi insine, de linistire a constiintei, pentru ca ori acum vedem lucrurile cu alti ochi ori am adunat prea multe si acum rabufnesc. Cred ca un prim pas ar fi recunoasterea greselilor si constientizarea sincera a dorintei de a cere iertare. Al doilea pas de a ne cere iertare efectiv ar putea fi tardiv sau n-ar mai putea fi posibil….


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: