Posted by: capshunik | August 31, 2010

100.000 de vizite, 100.000 de gânduri ascunse

Când privesc în urmă, nici nu realizez cum a trecut timpul! Parcă îmi şi apare în faţa ochilor cum am privit primul meu vizitator pe blog şi acum cât de mult s-a înmulţit. Tot ce am dorit a fost să reuşesc să transmit celorlalţi trăirile şi gândurile mele astfel încât ca şi alţii să fie ajutaţi şi să vadă că nu sunt singurii care trec prin situaţii dificile.
Când a fost să aleg numele blogului meu, a fost ca o sclipire de moment: ”Gânduri ascunse”. Am ştiut că acel nume era alesul, că era potrivit şi transmitea exact ceea ce trebuia. Fiecare dintre noi avem gânduri care le păstrăm doar pentru noi şi nu le împărtăşim cu nimeni altcineva. Gânduri care poate ne macină pe interior şi ne slăbesc pe zi ce trece. Ei bine, am vrut să înlătur acest paradox. Nu mai e nevoie să avem gânduri care nu pot fi împărtăşite cu nimeni pentru că ne temem de ce va gândi cel de lângă noi, nu mai e nevoie să fim ruşinaţi şi intimidaţi de reacţia celorlalţi. Nu, trebuie să îndrăznim să fim ”transparenţi” şi sub un pseudonim sau numele real, să spunem ceea ce gândim, ceea ce simţim, fără a fi falşi şi a pretinde că suntem o persoană cu totul diferită. Cineva spunea că primul pas spre vindecare este a admite că ai o problemă. Şi o da, noi oamenii avem multeee probleme!
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase, pentru mail-urile primite de la voi, pentru încurajările voastre şi pentru sugestiile voastre. Vreau să vă spun că fără unele persoane şi fără Dumnezeu, mi-ar fi fost extraordinar de greu, ba chiar, imposibil. De aceea, la cât mai multă transparenţă şi la cât mai multe vizite! Să fiţi iubiţi!


Responses

  1. […] 100.000 de vizite, 100.000 de gânduri ascunse Tue Aug 31, 2010 19:36 pm Când privesc în urmă, nici nu realizez cum a trecut timpul! Parcă îmi şi apare în faţa ochilor cum am privit primul meu vizitator pe blog şi acum cât de mult s-a înmulţit. Tot ce am dorit a fost să reuşesc să transmit celorlalţi trăirile şi gândurile mele astfel încât ca şi alţii să fie […] […]

  2. if you’d had a buck for every visit from here…

    • uhh…..ar fi fost prea frumos.

  3. Felicitari!

  4. Si tu,sa fii iubita🙂

  5. Noooooooooooo, las’ ca-i bini!😀
    sanatate…

  6. Nu te cunosc,dar iti pot spune ca esti om.(mare realizare sa fii om in ziua de azi)
    Nu te cunosc,dar iti pot spune ca faci o treaba buna.

    • Multumesc mult. Apreciez:)

  7. Sa fii binecuvantata, si mult succes in continuare…!

  8. Ii f fain blogul… imi place sa citesc ce gandesti…, ai o mentalitate si o abordare dupa voia Sa. Dl sa te binecuvanteze!

  9. Buna Alina imi place blogul tau il urmaresc vrei sa facem link-exchage?
    Daca vrei uite adresele mele:
    http://danielcibotariu.blogspot.com/ cu titlul Viata Privita Prin Ochii Tai
    http://dulapiorulvirtual.blogspot.com/ cu titlul Dulapiorul Virtual
    Astept Raspuns

    • Multumesc de oferta. Am sa o analizez si revin cu un raspuns:)

  10. Una de les meves més grans satisfaccions van ser poder comptar 100 articles i aproximadament 800 comentaris al meu estimat bloc, pero veig que en aquest bloc hi ha més nivell, més qualitat i això m’agrada molt.

    Si et veus amb ganes de parlar amb mi, ja saps la meva adreça de correu electrònic, no ho dubtis!

    Salutacions de Catalunya!

  11. felicitari pentru blog…desi cu siguranta primesti zilnic genu asta de mesaje ..sa nu incetezi niciodata sa scrii pe el deoarece o faci incredibil de bine si multe pers ca si mine de altfel se regasesc in aproape tot ce scrii aici .e o deosebita placere sa citesti ceea ce tu scrii .. e ca si cum mi.as citi propriile ganduri asezate pe hartie ..bv tie si tine-o tot asa …


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: