Posted by: capshunik | September 21, 2010

Cum ar fi fost dacă…

O mare parte din viaţa noastră e formată din regrete. Am făcut lucruri pe care nu am fi vrut să le facem sau nu am făcut lucruri pe care am fi vrut să le facem. Oare la asta să se rezume totul? Să trăim o viaţă plină de întrebări, dintre care cea mai mare ar fi: ”Cum ar fi fost dacă”?
Suntem oameni şi căutăm mereu soluţii. Am vrea dacă se poate să luăm decizia cea mai bună, să facem lucrul cel mai înţelept şi să ţinem lângă noi doar persoane care ne gâdilă egoul. Citim cu sufletul la gură articolul care ne spune cum să ne rezolvăm problemele, ascultăm oamenii care ne sfătuiesc cum să trăim o viaţă fără regrete şi mergem până la limita imposibilului.
O facem pe curajoşii. Ne prefacem că ne aruncăm în acest ocean zbuciumat plin de valuri, dar în realitate tremurăm la fiecare adiere. Ne este frică. Ne este frică de noi înşine, de cel de lângă noi, de probleme şi de nereuşită. Ne este frică chiar şi să recunoaştem că ne este frică. Trecem pe lângă provocări ca şi mielul pe lângă lup şi ne agăţăm de fiecare promisiune. Nu îndrăznim să facem lucruri mari pentru că ne temem de schimbări. Nu facem schimbări pentru că ne este frică de eşec. Nu am lăsa totul la o parte pentru un vis ”prostesc” de-al nostru pentru că nu e sigur. Mergem gârboviţi şi apăsaţi de probleme, fruntea este ridată de multele întrebări şi părul albit dinainte de vreme. Ne înăbuşim fiecare emoţie care se presupune că nu ar trebui să o avem, lăsăm ca şansele să treacă pe lângă noi, ca mai apoi, într-un final, să ne punem eterna întrebare: ”Cum ar fi fost dacă…”?

imagine preluată de pe: http://www.foxsol.ro/intrebari.html


Responses

  1. Da…cum ar fi fost daca…?!!…o intrebare foarte vasta si complexa….multe lucruri le-am face altfel daca ne-am gandi la : cum ar fi daca…as proceda corect, as face ce e bine..si lista poate continua..in asa fel incat, apoi, sa nu mai regretam…

    • O intrebare pe care ne-o vom pune mereu…

  2. […] Cum ar fi fost dacă… Tue Sep 21, 2010 20:09 pm O mare parte din viaţa noastră e formată din regrete. Am făcut lucruri pe care nu am fi vrut să le facem sau nu am făcut lucruri pe care am fi vrut să le facem. Oare la asta să se rezume totul? Să trăim o viaţă plină de întrebări, dintre care cea mai mare ar […] […]

  3. hai si tu

    Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

  4. #

    O intrebare pe care ne-o vom pune mereu…-
    daca nu avem scopuri stabilite..:)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: