Posted by: capshunik | October 30, 2010

Cât de multă încredere ai în tine?

Ştiai că poţi realiza o mulţime de lucruri şi asta doar pornind din interiorul tău? Poţi să radiezi de fericire, poţi să atragi priviri, poţi să faci oamenii să se întrebe: ”Ce are acest om atât de special în el?” Poate că uneori ai văzut persoane, nu exagerat de frumoase, dar care aveau acel ceva. Acel ceva care te punea pe gânduri, care-ţi rămânea în minte şi te provoca să te gândeşti la persoana respectivă.
Să-ţi spun un secret. O persoană care are succes, o persoană care atrage privirile, e o persoană plină de încredere în sine. Ştie să-şi valorifice calităţile, îşi ştie defectele, îşi cunoaşte limitele şi astfel reuşeşte să emane din interior acea încredere debordantă. Data viitoare nu te mai întreba în cine să ai încrede şi în cine nu, ai încrede în TINE dragul meu. Termină să te mai autocompătimeşti, să-ţi plângi de milă ca un om patetic şi să te închizi în tine doar pentru că tu nu vei fi niciodată la fel de bun ca şi concurenţa. Ia de pe umeraş acea haină frumoasă, aranjează-ţi părul, ieşi pe uşă şi bucură-te de aerul curat de afară. Mergi zâmbind pe stradă şi repetă-ţi mereu că eşti unic. Nu trebuie să ajungi dintr-o extremă în alta, ci trebuie să înveţi să-ţi depăşeşti complexele, să îndrăzneşti să ieşi din cutie şi să iei iniţiativa!
Data viitoare, nu-ţi mai spune că nu poţi, că nu vei reuşi şi că îţi este frică de eşec. Frică? Tu nu cunoşti frica! Tu eşti un om capabil, deştept, frumos şi la fel de încântător ca orice om de succes. Mai mult, tu ai încredere în tine! Altfel, cum ai putea să ceri celorlalţi să aibă încredere, pe când tu însuţi nu reuşeşti? Încrederea în tine este deja un pas spre reuşită! Încrederea este cheia!

imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com


Responses

  1. …in a world filled with distrust, we must still dare to believe.”
    oricum nu e atat de greu pe cat pare!Succes

  2. Frumos! Cat despre intrebarea din titlu: Cea mai mare incredere o am in mine! Clar! Increderea mea in mine e mereu erecta si in stare de functionare all night long, baby!😀
    Si asta dintr-un singur motiv: Daca ma dezamagesc altii inseamna ca-s prost/tampit/etc pentru c aam avut incredere in cine nu trebuia…daca ma dezamagesc singur, inseamna ca sunt in acel proces pe care toti il numesc maturizare continua😀
    sanatate…

  3. Problema e ca de multe ori am avut incredere in mine si..m am dezamagit.Incredere poti avea doar in El si..atat, parerea mea:)

    • El vrea sa ai increde in El, si apoi in tine:)

      • Sau sa ai incredere ca El va fi cu tine :p Proverbe 16:3 “Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile.”

        Ideea este ca trebuie sa avem incredere in noi… pana la urma suntem Fii de Dumnezeu😉 :>

  4. Ca să ai încredere în tine, trebuie să ai un fundament pe ce să te bazezi, și acel fundament trebuie să fie solid.

    Unii au încredere în ei, și fundamentul este Dumnezeu, și nu se clatină.
    Alții au încredere în ei în baza inteligenței, fizicului, talentului, banilor, și odată ce acel element dispare sau se clatină, se cam duce tot.

    S-a demonstrat că de când America a trecut în sistemul de învățământ la a da note pe baza a ce ar putea, nu pe baza a ce a făcut elevul, se duce totul pe apa sâmbetei din ce în ce mai mult. Și totul ca să nu stricăm încrederea în sine a elevului
    Concluzia?

    Îndemnurile astea tipic americane cu ai încredere în tine, poți, de fapt ești mai deștept decât crezi, de fapt poți mai mult, nu valorează nimic în lumea reală.

    Încrederea în tine nu e despre ceea ce zici tu.

    • Nu ma refeream sa primesti “bonusuri” pe nedrept doar pentru ca sa nu-ti fie zdruncinata increderea. Ma bucur de lucrurile pe care le spui, ai dreptate si ma bucur ca ai realizat ca fundamentul este Dumnezeu.

    • Cred ca articolul nu era o minciuna sociala pentru “loseri”. Era pt. cei care chiar pot sa fie sau sa faca lucruri faine, dar din cauza complexelor de inferioritate, teama, lipsa de curaj sau de initiativa, nu fac nimic. La un moment dat articolul zicea asa: “Nu trebuie să ajungi dintr-o extremă în alta, ci trebuie să înveţi să-ţi depăşeşti complexele, să îndrăzneşti să ieşi din cutie şi să iei iniţiativa!” Incurajarea e o arma tare! Minciuna nu, dar nu e cazul :p
      Si da… intr-adevar: Dumnezeu e baza, El e totul!

  5. Am incredere in mine, dar nu suficienta.

  6. Chiar mia placut mult acest artcol… Ma gandesc ca uneori Dumnezeu se foloseste de tine prin ceea ce scrii ca sa incurajezi pe cineva si sa aduci o razza de speranta unui suflet care trece prin anumite stari de extrema …fi binecuvantata!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: